CRACIUNUL LA ROMANI
Celebrarea Nasterii Domnului este prilej de mare sarbatoare pentru romani ca popor majoritar crestin ortodox.
Incepand cu 20 decembrie incepe cu adevarat sa miroase a Craciun. De fapt miroase a par parlit de porc, a pomana porcului, a afumatura si toate acestea dupa guitaturile porcilor sacrificati in ziua de Ignat. Tobele rasuna mai tare, nu asa timid ca la inceputul Postului Craciunului. Copiii repeta colindele, iar unii dintre ei pregatesc “Steaua” si “Cantecul de Stea”.
Incepand cu 20 decembrie incepe cu adevarat sa miroase a Craciun. De fapt miroase a par parlit de porc, a pomana porcului, a afumatura si toate acestea dupa guitaturile porcilor sacrificati in ziua de Ignat. Tobele rasuna mai tare, nu asa timid ca la inceputul Postului Craciunului. Copiii repeta colindele, iar unii dintre ei pregatesc “Steaua” si “Cantecul de Stea”.
Sarbatoarea Nasterii Pruncului Sfant incepe in dimineata lui Mos Ajun cu colinde care tin pana noaptea. Intre timp, seara, se pregateste masa de Craciun la care vor participa toti membrii familiei.
In dimineata de 25 decembrie toata lumea participa la Sfanta Liturghie de Craciun si apoi la masa de Craciun asta daca nu au facut-o deja de cu seara si treptat incep sa-si faca aparitia copiiii cu “Steaua”. Acestia vestesc faptul ca Iisus S-a nascut si povestesc despre inchinarea Magilor.
Inchinarea Magilor si faptul ca acestia au dus daruri Pruncului Sfant au generat obiceiul cadourilor de Craciun. A fost creat si un personaj mitic Mos Craciun care imparte cadouri copiilor. In satele romanesti copiii gasesc cadourile sub bradul impodobit in Ajun si li se spune ca Mosul a venit cand ei dormeau sau cand erau la colindat.
In dimineata de 25 decembrie toata lumea participa la Sfanta Liturghie de Craciun si apoi la masa de Craciun asta daca nu au facut-o deja de cu seara si treptat incep sa-si faca aparitia copiiii cu “Steaua”. Acestia vestesc faptul ca Iisus S-a nascut si povestesc despre inchinarea Magilor.
Inchinarea Magilor si faptul ca acestia au dus daruri Pruncului Sfant au generat obiceiul cadourilor de Craciun. A fost creat si un personaj mitic Mos Craciun care imparte cadouri copiilor. In satele romanesti copiii gasesc cadourile sub bradul impodobit in Ajun si li se spune ca Mosul a venit cand ei dormeau sau cand erau la colindat.
La oras si in familiile mai instarite exista o persoana care imbracata in haine rosii joaca rolul Mosului si ofera darurile pe masura meritelor din timpul anului.
In calendarul ortodox cele trei zile de Craciun se incheie cu sarbatoarea Sfantului Stefan. Toate zilele de Craciun sunt sortite revederii parintilor, neamurilor, si prietenilor asa ca lumea “cu mic cu mare” merge in vizita si asteapta oaspeti.
Legenda lui Mos Craciun
Cand Fecioara Maria cauta un adapost pentru a-l naste pe Domnul Iisus Hristos, ea a fost gazduita in casa lui Craciun de catre sotia acestuia. Se crede ca acesta era un om rau, dar sotia lui era miloasa si i-a ascuns in iesle de frica lui Craciun. Craciun a aflat insa si, manios, i-a taiat mainile sotiei sale. Vazand acest lucru, Fecioara a lipit mainile femeii la loc.
Aceasta minune a dus la schimbarea lui Craciun intr-un om bun si milostiv. De atunci el imparte cadouri tuturor oamenilor si incearca sa-i faca pe toti fericiti. Acesta legenda este aproape pierduta in zilele noastre.
Legenda comerciala
Legenda comerciala spune ca Mos Craciun este un batranel voios si cu burtica. El este imbracat cu un costum rosu cu alb la mansete si guler, are nasturi negri si la mijloc este prins cu o centura neagra.
Mosul locuieste la Polul Nord impreuna cu sotia sa – Craciunita, unde are o fabrica de jucarii, care sunt facute de ajutoarele sale-spiridusii. In timpul anului el citeste scrisorile copiilor cuminti si le face jucariile dorite.
Mosul locuieste la Polul Nord impreuna cu sotia sa – Craciunita, unde are o fabrica de jucarii, care sunt facute de ajutoarele sale-spiridusii. In timpul anului el citeste scrisorile copiilor cuminti si le face jucariile dorite.
In Ajun pune toate jucariile in sac, le urca in sanie si porneste in zbor cu renii sai: Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder si Blitzen catre casele copiilor.
Intra in fiecare casa pe horn, acolo unde exista si lasa cadourile sub brad sau in cizmulita frumos decorata.
Istoria sarbatoririi Craciunului
In urma cu 4000 de ani, primii care au sarbatorit perioada din mijlocul lunii decembrie au fost mesopotamienii prin celebrarea Anului Nou, care dura 12 zile. Ei venerau mai multe zeitati, iar cel care ii conducea era Marduk. In fiecare iarna, Marduk ducea o lupta cu fortele raului, ale intunericului. Oamenii il ajutau sarbatorind Zarmuk, iar la sfarsitul acestei sarbatori regele se sacrifica pentru a-l ajuta pe Marduk in lupta (de fapt sacrificatul era un talhar imbracat in hainele regelui).
Babilonienii si persienii aveau Sacaea. Romanii sarbatoreau Saturnalia, in cinstea zeului Saturn. Aceasta era tinuta din mijlocul lunii decembrie pana la inceputul lunii ianuarie. In aceste zile se organizau carnavaluri, mese festive, se ofereau cadouri si se mergea in vizita la prieteni.
In anul 274, imparatul Aurelian a proclamat ziua de 25 decembrie “Ziua soarelui invincibil” iar in 320 Papa Julius I a declarat aceasta zi ca ziua Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos pentru a contracara Saturnalia, sarbatoare ce era tinuta si de crestinii convertiti. Cu timpul aceasta credinta a fost adoptata, iar data de 25 decembrie este cunoscuta ca ziua Nasterii Domnului.
Acesta sarbatoare a devenit populara in anul 1860, cand Washigton Irving l-a portretizat prima data pe Mos Craciun in cartea “ Cum se sarbatoreste Craciunul la Bracebrige Hall”. Tot in 1860, Thomas Nast, celebru caricaturist a promovat imaginea unui batran vesel, imbracat intr-un costum rosu cu nasturi negri si cu o curea din piele in cotidianul Harper's Illustrated Weekly. Nast a contruit imaginea lui Mos Craciun timp de 30 de ani, timp in care a stabilit resedinta Mosului la Polul Nord si a construit legenda comerciala.
Babilonienii si persienii aveau Sacaea. Romanii sarbatoreau Saturnalia, in cinstea zeului Saturn. Aceasta era tinuta din mijlocul lunii decembrie pana la inceputul lunii ianuarie. In aceste zile se organizau carnavaluri, mese festive, se ofereau cadouri si se mergea in vizita la prieteni.
In anul 274, imparatul Aurelian a proclamat ziua de 25 decembrie “Ziua soarelui invincibil” iar in 320 Papa Julius I a declarat aceasta zi ca ziua Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos pentru a contracara Saturnalia, sarbatoare ce era tinuta si de crestinii convertiti. Cu timpul aceasta credinta a fost adoptata, iar data de 25 decembrie este cunoscuta ca ziua Nasterii Domnului.
Acesta sarbatoare a devenit populara in anul 1860, cand Washigton Irving l-a portretizat prima data pe Mos Craciun in cartea “ Cum se sarbatoreste Craciunul la Bracebrige Hall”. Tot in 1860, Thomas Nast, celebru caricaturist a promovat imaginea unui batran vesel, imbracat intr-un costum rosu cu nasturi negri si cu o curea din piele in cotidianul Harper's Illustrated Weekly. Nast a contruit imaginea lui Mos Craciun timp de 30 de ani, timp in care a stabilit resedinta Mosului la Polul Nord si a construit legenda comerciala.
Mos Craciun asa cum il stim in zilele noastre a fost creat de Harddon Sundblom, el atribuidu-i Mosului burta, costum rosu-alb si curea. Aceasta imagine a fost promovata de o companie producatoare de bauturi racoritoare, care avea culorile produsului similare cu costumul Mosului.
IMPODOBIREA BRADULUI DE CRACIUN
Istoria impodobirii bradului
Traditia impodobirii bradului si a casei cu crengute de brad este un obicei preluat pe la jumatatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizand prin forma sa triunghiulara Sfanta Treime, iar podoabele cu care bradul este impodobit semnificand cunoasterea si bogatia,asemeni pomului sacru din Gradina Edenului, in care se gaseau merele-fructele cunoasterii.
Se cunoaste foarte putin faptul ca si dacii aveau un cult pentru brad, dar cu inteles total diferit: bradul era un copac ritual taiat la nunta sau la moartea cuiva. Obiceiul inca se pastreza in regiuni din Oltenia si sudul Banatului. Astfel, in cadrul ritualului de inmormantare bradul reprezenta ’’nunta” mortului cu divinitatea si natura.
Bradul, impodobit in vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumanarele si panglici simboliza pomul vietii, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regaseste in foarte multe piese de arta populara precum covoarele, stergarele si iile.
Impodobirea bradului in zilele noastre
In zilele noastre impodobirea bradului de Craciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atat in mediul rural cat si urban, odata cu asteptarea in seara de Ajun a lui Mos Craciun. In povestirile parintilor nostri, de cele mai multe ori bradul era adus de Mos Craciun, atunci cand copiii dormeau. Sau in locul lui Mos Craciun nu apucau sa vada decat bradul trecand pe sub fereastra.
Din plastic sau natural, miniatural sau imens, bradul nu lipseste din nici o casa (case cu copii) in Sfanta seara a Craciunului si cu o nerabdare crescuta asteptam infrigurati cu mic si mare momentul magic al impodobirii bradului.
Beteala, globuletele colorate ce sclipesc in lumina lumanarilor si a luminitelor colorate ce dau parca viata bradului, steaua vestitoare a Nasterii Domnului Iisus cocotata in varful bradului, ingerasii care ne indeamna sa traim emotiile Nasterii Pruncului Sfant, toate ne anunta Seara cea Mare.
Dupa zilele de Craciun, bradul ramane ca decoratiune de sezon, ca motiv de mandrie(mai ales pentru gospodinele cochete din ziua de azi) sau pentru ca nu se indura sa-l arunce prea repede. Oricum, in cele mai multe din casele romanilor exista obiceiul ca bradul sa fie aruncat (ars in foc spre distractia copiilor) inainte de Boboteaza, urmand sa primeneasca locuinta pentru sarbatoarea Botezului Domnului. In acel moment nostalgia pomului de Craciun este alungata spre a se face loc Noului An in deplinul sens al cuvantului.
Dupa zilele de Craciun, bradul ramane ca decoratiune de sezon, ca motiv de mandrie(mai ales pentru gospodinele cochete din ziua de azi) sau pentru ca nu se indura sa-l arunce prea repede. Oricum, in cele mai multe din casele romanilor exista obiceiul ca bradul sa fie aruncat (ars in foc spre distractia copiilor) inainte de Boboteaza, urmand sa primeneasca locuinta pentru sarbatoarea Botezului Domnului. In acel moment nostalgia pomului de Craciun este alungata spre a se face loc Noului An in deplinul sens al cuvantului.
Ignatul porcilor
Momentul sacrificarii porcului de Craciun, Ignatul Porcilor sau Inatoarea, este o buna dovada a modului in care o practica pagana a ajuns sa se asocieze cu o sarbatoare crestina.
In religia vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinitatiii intunericului care slabea Soarele in cea mai scurta zi a anului, Solstitiul de iarna. Pentru a veni in ajutorul Sorelui oamenii sacrificau porci si-l hraneau spre intarire cu carne. Dupa aceea ziua incepea sa creasca si Craciunul devenea o sarbatoare a luminii si a vietii(poate de aceea Iisus a fost vestit Magilor de o stea).
In zilele noastre taierea porcului este un prilej de reunire a familiei deoarece participa de obicei toti membrii ei, fiecaruia putandu-i-se da ceva util de facut. Barbatii se ocupa de treaba de mai “urata”, dar si mai plina de simboluri, care implica injunghiatul propriu-zis si parlitul porcului cu paie stranse de peste an.
In zilele noastre taierea porcului este un prilej de reunire a familiei deoarece participa de obicei toti membrii ei, fiecaruia putandu-i-se da ceva util de facut. Barbatii se ocupa de treaba de mai “urata”, dar si mai plina de simboluri, care implica injunghiatul propriu-zis si parlitul porcului cu paie stranse de peste an.
Se obisnuieste ca, dupa ce este gata de parlit, sa se puna un tol peste porc si sa se suie pe el cei mici si sa se veseleasca ca sa fie mancat porcul cu pofta. Tot atunci se ia basica porcului si se pun graunte in ea dupa care se pune la uscat. Se zice ca dupa cata galagie face basica, atata veselie si bucurie in casa va fi. Femeia de obicei se ocupa de impartirea carnii pe categorii dupa ce barbatul face semnul crucii din cutit pe fruntea animalului, zice “Doamne ajuta sa-l mancam sanatosi” si termina de transat porcul.
Se da deoparte carne pentru carnati, caltabosi, toba, pentru friptura de la pomana porcului si pana si picioarele care se folosesc pentru piftie. Se zice ca romanul stie sa foloseasca fiecare componenta a porcului mai mult ca orice natie din lume poftitoare de porc. Incepand de la delicioasele urechi si coada, mancate de obicei de copii, la macra curata si slanina pusa la afumat pana la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea proaspata, totul este folosit de gospodina casei pentru bucatele din care toti vor degusta la masa din ziua Nasterii Domnului.
Toti trebuie sa se veseleasca si sa cinsteasca cu vin in jurul porcului ca sa fie mancat cu placere pana la ultima bucata.
Steaua. Mersul cu steaua
Steaua sus rasare
Ca o taina mare
Steaua straluceste
Si lumii vesteste
Si lumii vesteste
Ca astazi Curata
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naste pe Mesia
Naste pe Mesia
Magii cum zarira
Steaua si pornira
Mergand dupa raza
Pe Hristos sa-l vaza
Pe Hristos sa-l vaza
Si daca pornira
Indata-L gasira
La Dansul intrara
Si se inchinara
Si se inchinara
Cu daruri gatite
Lui Hristos menite
Luand fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare
Care bucurie
Si aici sa fie
De la tinerete
Pan-la batranete
Pan-la batranete
Din Ajunul Craciunului pana la sfarsitul zilelor de Craciun, pana la Sfantul Vasile, pana la Boboteaza sau chiar pana la Sfantul Ion umbla pe strazi Steaua dusa de “stelari”. Copiii in special sunt cei care poarta vestea Nasterii Domnului intr-un fel mai deosebit: asemeni Magilor care-l cautau mergand dupa Steaua Sa.
In Romania obiceiul umblatului cu Steaua este practicat in toate zonele fara deosebiri semnificative.
Stelarii, copii mai mici sau mai mari, flacai, mai rar fete si chiar adulti si batrani, poarta “Steaua” sau “Luceferii”(o stea cu coada intalnita in judetul Iasi) imbracati in costume populare sau in costume albe cu panglici multicolore, uneori avand coifuri asemeni magilor cu numele personajelor biblice. Steaua este reprezentata fizic printr-o stea, pe schelet de lemn. Aceasta are 4-5-6-8 colturi, iar intre colturi stau intinse lanturi de hartie colorata. In centrul stelei sta o icoana de hartie cu Nasterea Domnului, Fecioara cu Pruncul sau numai Iisus. Uneori de stea se ataseaza un clopotel. In Vrancea Steaua are in loc de coada “cacei, un arc care facea ca sa fie trimisa mult inainte”(inaintea Magilor ca in textul biblic).
Odata ajunsi la casa gazdei, cei ce umblau cu Steaua cantau la poarta, la fereastra, la usa sau in casa in fata icoanei si pentru straduinta lor erau rasplatiti cu colaci, bani, mere nuci, iar in unele parti chiar cu carne de porc.
Ca o taina mare
Steaua straluceste
Si lumii vesteste
Si lumii vesteste
Ca astazi Curata
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naste pe Mesia
Naste pe Mesia
Magii cum zarira
Steaua si pornira
Mergand dupa raza
Pe Hristos sa-l vaza
Pe Hristos sa-l vaza
Si daca pornira
Indata-L gasira
La Dansul intrara
Si se inchinara
Si se inchinara
Cu daruri gatite
Lui Hristos menite
Luand fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare
Care bucurie
Si aici sa fie
De la tinerete
Pan-la batranete
Pan-la batranete
Din Ajunul Craciunului pana la sfarsitul zilelor de Craciun, pana la Sfantul Vasile, pana la Boboteaza sau chiar pana la Sfantul Ion umbla pe strazi Steaua dusa de “stelari”. Copiii in special sunt cei care poarta vestea Nasterii Domnului intr-un fel mai deosebit: asemeni Magilor care-l cautau mergand dupa Steaua Sa.
In Romania obiceiul umblatului cu Steaua este practicat in toate zonele fara deosebiri semnificative.
Stelarii, copii mai mici sau mai mari, flacai, mai rar fete si chiar adulti si batrani, poarta “Steaua” sau “Luceferii”(o stea cu coada intalnita in judetul Iasi) imbracati in costume populare sau in costume albe cu panglici multicolore, uneori avand coifuri asemeni magilor cu numele personajelor biblice. Steaua este reprezentata fizic printr-o stea, pe schelet de lemn. Aceasta are 4-5-6-8 colturi, iar intre colturi stau intinse lanturi de hartie colorata. In centrul stelei sta o icoana de hartie cu Nasterea Domnului, Fecioara cu Pruncul sau numai Iisus. Uneori de stea se ataseaza un clopotel. In Vrancea Steaua are in loc de coada “cacei, un arc care facea ca sa fie trimisa mult inainte”(inaintea Magilor ca in textul biblic).
Odata ajunsi la casa gazdei, cei ce umblau cu Steaua cantau la poarta, la fereastra, la usa sau in casa in fata icoanei si pentru straduinta lor erau rasplatiti cu colaci, bani, mere nuci, iar in unele parti chiar cu carne de porc.
Colindatul
In Ajunul Craciunului incep colindele. In unele zone ale tarii (sate din Suceava mai ales) dimineata pornesc copiii la colindat inainte sa se lumineze pentru ca Nasterea Domnului s-a petrecut in taina noptii, in prezenta animalelor, a stelelor, a pastorilor si a ingerilor.
In alte parti copiii merg in fapt de seara. Exista multe sate in care dimineata vestesc Nasterea lui Iisus copiii mici, seara misiunea este preluata de flacai de 17-18 ani sau de adulti (barbati tineri sau perechi casatorite), iar in Gorj se aduna seara la capatul satului multa lume(in special copii si batrani) si toti pornesc la colindat ca un singur grup.
In partile Ardealului colindul incepe dupa Sfanta Liturghie din prima zi de Craciun si se desfasoara pe parcursul celor trei zile de sarbatoare.
Se colinda la poarta, in curte sau la fereastra. Prin unele locuri este primit in casa sa colinde oricine ar veni. Copiii din Salaj si Hunedoara colinda la fereastra iar tinerii si perechile casatorite in casa. In cele mai multe sate ale tarii necunoscutii colinda in curte sau la fereastra iar rudele si prietenii in casa. In Liteni Suceava se colinda la fereastra, iar identitatea colindatorilor este dezvaluita dupa terminarea colindului.
Ca rasplata pentru vestirea Nasterii Colindatorii primesc diferite daruri: colaci, mere, nuci si mai nou bani. Atunci cand colindatorii sunt flacai sau adulti se imparte si bautura.
In Lisa Brasov “feciorilor si batranilor li se dadea cate un colac mai mare si copiilor un colac mai mic, tot facut in casa. Colacul mare se numea covrig. Pe masa se afla bautura si prajitura, un fel de cozonac. Se bea din sticla. Feciorii strangeau atatia colaci, ca nu mai puteau sa-i care si-i lasau la o casa. Apoi treceau pe la trei, patru case, unde ramasesera colacii si luau o caruta de colaci. In special la casele cu fete mari se faceau colaci mai mari si mai frumosi. Feciorii si batranii vindeau colacii, feciorii in ziua de Craciun, iar batranii a doua zi. Se alegea o anumita casa, unde se licitatu colacii. Aveau un sef care-i conducea pe feciori si el ii dadea; la fel batranii. Cu banii stransi feciorii plateau lautarii pentru seara de Anul Nou, unde era bal. Batranii dadeau banii stransi biericii”. Sau tot in Ardeal, la Capusu de Campie Mures se da Craciunul ”un colac cu flori de paine; muzicantul primea carnati si carne de porc”.
Indiferent de momentul si grupul cu care se merge la colindat, este importanta participarea deoarece multi cred ca mergand la colindat (ei sau macar cineva din casa) le va merge bine tot anul. In aceeasi masura se crede ca primind colindatorii anul va fi bogat si cei din casa vor fi sanatosi. Sunt multe casele in care primul colindator sau musafir asteptat este un baiat/barbat ca sa le mearga bine tot anul.
Practici magice de Craciun
In preajma sarbatorii Nasterii Domnului poate fi intalnita la satele pastratoare de traditii o intreaga suita de practici cu tenta magica fiecare cu importanta si insemnatatea ei pentru cei ce cred, diferente putand fi intalnite de la zona la zona pe toate meleagurile romanesti.
In Oltenia, in ziua dinaintea Ajunului Craciunului femeile se trezesc inainte sa rasara soarele si arunca pasarilor din ograda mancare inspre rasarit, socotind in acest fel ca ele nu vor mai face stricaciuni prin gradina in primavara cand pamantul va fi semanat.
In dimineata zilei de Ajun cand se taie porcul, oamenii merg la vecini si se asaza pe paie ca sa stea clostile. Se zice ca daca se asaza o femeie closca va scoate puicute si daca se asaza un barbat o sa iasa cocosei.
Tot in Oltenia si tot in Ajun de Craciun se vrajeste in jurul focului. Toti membrii casei, indiferent de varsta sau sex scormonesc in foc zicand :
« Buna ziua lui Ajun
Ca-i mai buna-a lui Craciun
Porcii grasi si unturosi
Si oamenii sanatosi.
Oile lanoase, vacile laptoase
Caii-ncuratori, boii tragatori
Cate scantei, atatia miei si purcei. »
O alta practica este legata de « Colinda » sau « batul de colindat » Cu colinda (boata, batul de colindat) este bine sa-i dai unui miel sau unei vite peste picioare ca sa-i treaca de orice boala o fi suferind. Sau sa-i dai unei vite cu vitel in burta cu colinda peste picioare ca sa iasa vitelul frumos si sanatos.
Atentie ! In Ajunul Craciunului nu se da nimic cu imprumut deoarece se considera ca cei care vin sa ceara vor sa aiba noroc la furtisaguri tot anul care vine, sa nu fie prinsi.
La masa din Ajun se pun pe masa sare, peste, grau si un pahar cu apa deoarece se crede ca vin mortii familiei si mananca din ele. Insa trebuie sa te feresti sa pui pe masa bauturi alcoolice pentru ca se zice ca diavolul, care a inventat bautura, isi bate joc de cel ce bea zicandu-i ca trebuie sa cinstesti inainte de a manca.
In ziua de Craciun, daca la casa este vreun animal deocheat, se ia apa de la vasele din bucatarie lasate nespalate din Ajun si se spala vita sau oaia bolnava cu credinta ca aceasta se va insanatosi.
In intervalul de la Craciun si pana la Boboteaza nu se toarce in casa unde este o fata mare deoarece se crede ca aceasta nu se va marita nici in anul care vine.
« Buna ziua lui Ajun
Ca-i mai buna-a lui Craciun
Porcii grasi si unturosi
Si oamenii sanatosi.
Oile lanoase, vacile laptoase
Caii-ncuratori, boii tragatori
Cate scantei, atatia miei si purcei. »
O alta practica este legata de « Colinda » sau « batul de colindat » Cu colinda (boata, batul de colindat) este bine sa-i dai unui miel sau unei vite peste picioare ca sa-i treaca de orice boala o fi suferind. Sau sa-i dai unei vite cu vitel in burta cu colinda peste picioare ca sa iasa vitelul frumos si sanatos.
Atentie ! In Ajunul Craciunului nu se da nimic cu imprumut deoarece se considera ca cei care vin sa ceara vor sa aiba noroc la furtisaguri tot anul care vine, sa nu fie prinsi.
La masa din Ajun se pun pe masa sare, peste, grau si un pahar cu apa deoarece se crede ca vin mortii familiei si mananca din ele. Insa trebuie sa te feresti sa pui pe masa bauturi alcoolice pentru ca se zice ca diavolul, care a inventat bautura, isi bate joc de cel ce bea zicandu-i ca trebuie sa cinstesti inainte de a manca.
In ziua de Craciun, daca la casa este vreun animal deocheat, se ia apa de la vasele din bucatarie lasate nespalate din Ajun si se spala vita sau oaia bolnava cu credinta ca aceasta se va insanatosi.
In intervalul de la Craciun si pana la Boboteaza nu se toarce in casa unde este o fata mare deoarece se crede ca aceasta nu se va marita nici in anul care vine.
VICLEIMUL
În unele locuri în noaptea Cracinului putem întâlni si cântarea religiosa cunoscuta sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participa copiii. Aceasta drama religioasa ne înfatiseaza misterul Nasterii Domnului în toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod si ceata sa de Vicleim, un ofiter si soldati îmbracati în portul ostasilor romani, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar si Gaspar, un cioban, un prunc si în unele parti o paiata.
Vicleimul apare la noi pe la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseana si se leaga de misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu în Germania si Ungaria, a patruns la noi prin sasii din Transilvania. Din prima forma a Vicleimului, prezentarea magilor si dialogul lor, s-au dezvoltat pe rând, prin activitatea micilor carturari, trei tipuri principale, în cele trei mari tinuturi: Muntenia, Moldova si Ardeal.
Alaturi de partea religioasa a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp, poate chiar si astazi, partea profana, jocul papusilor. Într-o cutie purtata de doi baieti este înfatisata gradina lui Irod si o parte din piata orasului. Mos Ionica, îngrijitorul curtii si o paiata dau nastere la o serie de scene care satirizeaza întâmplari si obiceiuri prin care sunt ridiculizati hotii, fricosii ori femeile ce se sulemenesc. Vechi de tot, teatrul papusilor a fost o petrecere placuta chiar în palatele Domnitorilor tarii.
CAPRA
Începând cu Ignatul si sfârsind cu zilele Craciunului, prin alte parti începând cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia. Ca si în celelalte jocuri cu masti practicate în timpul sarbatorilor de iarna, si în jocul caprei si-au facut loc, pe lânga mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dând uneori o nuanta de grotesc.
Jocul "caprei" (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale în turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".
Aceasta se pare ca îsi are originea în obiceiurile romanilor si elinilor: fie în jocurile si cântecele desfasurate în jurul altarelor pagâne de preotii sau cântaretii travestiti în dobitoace cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori în versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie în amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare.
Capra joaca dupa fluier, iar la terminare, unul din flacai; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, începe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapâna casei, pe fete si chiar servitoare, daca sunt în casa, si apoi multumind se îndeparteaza.
Capra joaca dupa fluier, iar la terminare, unul din flacai; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, începe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapâna casei, pe fete si chiar servitoare, daca sunt în casa, si apoi multumind se îndeparteaza.
Preluare dupa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu