Timp, timpul, timpurile ...

Intr-adevar timpul asta are o viteza uluitoare. Este deja Sfanta Sarbatoare a Pastelui, anno domini 2014. Inca o saptamana si primul sfert din an s-a dus. Ciudata relationare mai avem si noi oamenii cu timpul. Cand il simtim prea rapid cand mult prea incet. Si gandirea asta in calupuri, la pachet cumva, in termeni de cate o saptamana, din weekend in weekend sau de cate un sfert de an sau din sarbatoare in sarbatoare sigur nu ne ajuta. Ceea ce stiu insa sigur din tot ce am trait eu pana acum este ca atunci cand imi traiesc timpul ptr ca ASA TREBUIE, ptr ca TREBUIE SA FAC aia sau ailalta, ptr ca TREBUIE sa merg la serviciu, ptr ca trebuie (scris mic; deja am dat prea multa importanta si energie acestui cuvant; nu trebuie nimic, niciodata; este o iluzie) sa castig bani, ptr ca trebuie sa, sa, sa, atunci timpul meu trece ingrozitor de repede si de neproductiv. Da, am un job, da primesc niste bani ptr asta, bani cu care traiesc si mai fac una, alta. Dar nu sunt de loc prezenta acolo. Sunt ptr ca asa am fost invatata si educata, ca asa e lumea asta.
In schimb, cand lucrez, cand imi explorez creativitatea atunci timpul e cu totul altul. E dilatat, e incapator, e multiplicat. Atunci sunt intr-o multime de lumi in acelasi timp. Atunci, desi paradoxal am senzatia ca traiesc la viteza maxima, secundele se scurg incet, incet una dupa alta si eu pot sa fac, sa creez, sa lucrez, sa dau viata. 
Poate asta este pana la urma viata adevarata si timpul adevarat. Poate fiecare dintre noi avem un ritm in care vibram. Un ritm al nostru si doar al nostru. Un ritm pe care daca am ajunge sa ni-l acceptam ca adevarat, in care sa traim zi de zi, in care sa respiram, sa ne miscam, sa facem tot, un ritm care sa fie baza a tot ceea ce suntem atunci cred ca fiecare dintre noi am fi uluitori, uimitori, minunati!
Poate ar trebui sa incepem sa incercam! 
Fie ca aceasta Sarbatoare a Pastelui sa fie un inceput si pentru asta.

Hristos (Cel din ceruri si Cel din fiecare dintre noi) a Inviat!
Asa este si asa sa fie!